What Doesn’t Kill You Makes You Stronger

Intr-o zi cu soare si stele multe, am inceput sa vad un film. Si il urmaresc de atunci cu acelasi entuziasm… Imi exprim incantarea postand cate un clip sau altul pentru ca, pur si simplu, nu ma pot abtine sa nu impartasesc muzica celor din Glee. Nu am scris insa despre film, despre povestea lor. Ca orice film cu adolescenti trateaza diverse probleme de care acestia se lovesc. Pe unele le stim prea bine, ne-am lovit si noi la un moment dat. Altii inca mai sunt loviti de ele… Nu am vrut sa va plictisesc cu povesti fumate, mai ales ca paleau in fata momentelor muzicale.

In ultimul episod insa, au tratat un subiect delicat, prea delicat si prea actual. Sinuciderea. Unul dintre baietii din scoala trece printr-o perioada dificila, se afla ca este gay si incepe sa fie tratat asa cum el ii trata pe altii cu un timp in urma. Este coplesit de situatie. Simtindu-se respins de familie, de asa-zisii prieteni, dar si de cel pe care l-ar fi dorit alaturi vede o singura solutie, aceea de a-si lua viata. De aici o intreaga „sedinta” de terapie cu „de ce e rau, ce pierzi daca, ce sens are sa…” tocmai buna pentru pustii din ziua de astazi care, dupa ce au fost parasiti de iubite, dupa ce s-au certat cu parintii din cine stie de prostie, dupa ce s-au ales cu o corigenta sau doar cu o nota mica se grabesc sa inghita pastilele din dulap.

Da, e adevarat ca la varsta aia totul pare (si este) important, intamplarile de zi cu zi capata dimensiuni formidabile si oricand poti avea senzatia ca lumea te uraste, ca odata cu un Adio si un ultim sarut vine si sfarsitul lumii. Dar de aici si pana la a spune stop e cale lunga. Dincolo de adolescenta vine restul vietii, cu bunele si relele ei. De ce sa nu stam prin zona si sa ne lasam surprinsi de soarele ei, de frumusetea ei?

Si poate ca nu m-ar fi impresionat atat de tare daca nu ar fi avut loc o serie de evenimente nefericite in ultimul timp. O panseluta s-a stins. Era acum un timp, era zambitoare ca o zi de vara si fericita in toate cele (cel putin asa o stiam eu), apoi, intr-o zi pafff! S-a stins. Am fost socata. Nu vreau sa ma gandesc la prietenele ei, prin ce au trecut. Simt cum ma zbarlesc toata. Mai apoi am aflat de un alt amic al cuiva, ca s-a dus. Accident stupid si gata. Zilele trecute am aflat ca un vecin de bloc – ne jucam in spatele blocului in copilarie –  s-a spanzurat. Am ramas ca la dentist. Poftim??? Cum adica? De ce, cum, cand, unde… intrebari fara sens. Un milion de imagini mi-au trecut prin fata ochilor, bataie cu apa, jocul de-a ratele si vanatorii, castelul, noi in copacul din curtea scolii, el si varul lui baieti simpatici si doriti de fetele mai mari, el cu frate-miu cu bicicletele si eu suparata ca nu aveam o bicicleta, el trist, el cu prietena… el agatat de un copac in parc. Nu se pupa imaginile astea.

De ce mor unii oamenii? De ce mor cei de langa noi? Si de ce aleg unii sa plece? Nu este drept! Unii se agata de viata pana la ultima suflare si altii renunta pur si simplu. „Majoritatea care au lutat-o pe droguri nu prea mai au cale de intoarcere” mi-a spus A. si are atata dreptate. Asta este motivul pentru care cred ca a ales calea pe care a ales-o. Si totusi, chiar nu mai e solutie? Nu se vede nicio raza de speranta la capat de zi sau noapte? As vrea sa pot darui tuturor un strop de optimism, le-as da din optimismul meu (atunci cand am cu carul, ca acum e lipsa) pentru a se ridica din cele mai cenusii momente, pentru a vedea soarele prin ochii mei o clipa doar. S-ar trezi cu siguranta la o alta realitate.

Viata e frumoasa si merita traita cu toate ale ei. Sunt convinsa ca orice problema are o rezolvare si orice depresie poate fi depasita cu rabdare, cu incredere si cu familie si prieteni alaturi. Soarele rasare si maine, orice ar fi. Zapada, ploaie, nori, undeva e soare. Asa cum undeva e ora 5PM acum.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.