Zambetul din telefon

Friends ForeverVorbeam astazi cu o prietena draga, o prietena dintotdeauna si pentru totdeauna. Vorbeam despre atunci, despre acum, despre noi. Ne vedem rar, prea rar pentru cat ne indragim, prea putin pentru cate amintiri impartim. Dar ne vedem si ne auzim. De fiecare data cand o aud simt ca nu am facut niciodata pauza in a ne indragi. Nu mai stiu ce simte, cum simte, nu mai stie ce fac, cum sunt. Dar e o legatura intre noi pe care niciodata nu o vom pierde.

Am crescut impreuna. Imi aduc aminte de prima zi de liceu de parca ar fi fost ieri. Ea avea parul lung si machiaj dragut, mov. Abia mai tarziu am inteles ca machiajul acoperea un ochi vanat. Am ras. Cred. Nu mai stiu exact. Acum pare amuzant. Si imi vin in minte franturi de amintire, un numar de telefon pe care nu il voi uita niciodata si la care ea nu mai raspunde de multi ani. Imi vin in minte rasete si muzica, Bon Jovi si baluri ale bobocilor. Nu putine! Ochii ei verzi si notele mele la chimie. Iubirile noastre si suferintele fara sfarsit. Cafelele baute in bucataria draga si fumul de tigara. Dar toate s-au stins intr-un trecut de care imi aduc aminte cu drag.

Unele prietenii sunt pentru totdeauna. Drumurile noastre se despart, merg pe cai necunoscute, catre undeva, catre nicaieri. Inimile ne raman imbratisate peste timp, peste amintiri. Si am momente in care ma bucur atat de mult ca traiesc in aceasta lume, acum. Nu am crezut ca o voi spune, dar ma bucur enorm ca exista telefonul, internetul si facebook-ul. In lipsa lor, poate ne-am fi dat silinta mai mult sa fim impreuna. Cu ele, insa, legaturile par a nu muri niciodata. Sunt ca niste fire invizibile care ne trag unii spre altii, care ne aduc impreuna cu un cuvant, o fotografie. Sunt ferestre deschise catre oamenii iubiti care ne permit sa vedem, sa auzim, sa schimbam un cuvant, o bucurie… E putin, prea putin, insa in comparatie cu „deloc” e imens.

Suntem mari acum. Acum niste ani am scris intr-o poveste cum vom fi mari intr-o zi. Si acum suntem. Am schimbat prefixul. Avem sau vom avea copii. Iubim. Suntem iubite. Traim viata la care ieri visam sau la care nu am visat vreodata. Sunt uimita de azi, sunt uimita ca sunt, ca esti, ca suntem.

Inelele aici.

4 Comments

  • Serenity Posted 30/12/2012 20:34

    ma regasesc atat de mult in postarea ta… desi sunt abia la sfarsitul liceului. dar am si eu prietenii care au rezistat in timp si care imi doresc din tot sufletul sa reziste in continuare, in ciuda distantei care ne va separa de acum inainte. mereu cand ne reintalnim sau vorbim cate putin a telefon simt ca avem atat de multe sa ne spunem si am uitat atat de multe despre noi, acum avem alti prieteni care ne cunosc mai bine prezentul, dar trecutul tot lor le ramane, celor cu care am crescut si ne-am maturizat, care ne cunosc toate acele „prima data cand…” ; mi se pare trist, foarte trist, dar in acelasi timp atat de melancolic si de placut…

  • andres Posted 30/12/2012 21:09

    Serenity, eu cred ca prietenii cu care ramai dupa sfarsitul liceului sunt cei pentru totdeauna. Da, sunt subiectiva, dar e un gand frumos. Unii vor ramane amintire, altii vor fi in continuare alaturi de tine. Important e sa te bucuri de fiecare moment.
    Prietenii adevarati vor ramane acolo mereu. Vei vedea! 😉

  • Silvia Posted 03/01/2013 17:24

    Cand am citit prima data postul asta m-am intristat putin si n-am fost in stare sa respund. Am si eu o prietena, exact dupa acest model: ne vedem rar, vorbim la telefon si pe mail… Ne cunoastem de peste cincisprezece ani si evident, nu mai avem nici un secret. Eu cel putin ii spun TOT ce simt, tot ce fac. Programele si familiile/relatiile ne cam impiedica sa ne intalnim des… Ma rog, ea uneori e cam greu de ‘atins’, ca nu ma suna cat as vrea eu, nu ma cauta atat de des. Dar nu ma refuza cand eu o caut. Ne-am obisnuit asa. Eu – insistenta si persistenta :)), ea doar asculta si intelege (ma intelege perfect, mai bine decat oricine).
    Revenind, eram cam trista ca n-am apucat s-o intalnesc in vacanta. Acum insa am vorbit la tel si mi-am revenit. Sa ne pastram prieteniile pe 2013!

  • andres Posted 04/01/2013 00:21

    Silvia, prieteniile adevarate vor ramane vii peste timp, indiferent de piedici, de distanta, de neintelegeri… Nimic nu le va face sa se stinga. Altfel, nu le putem numi prietenii adevarate!
    Iti doresc sa te vezi mai des cu prietena ta, sa fiti apropiate, mai apropiate ca niciodata si pentru totdeauna.
    Cu drag,
    Andres

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.