Un moment. Momentul acela in care privesti linia orizontului si vezi infinitul. Momentul in care soarele rasare din mare si se arunca spre inalt. Momentul in care, acelasi soare, se ascunde dupa munti si iti zambeste cu ultimele-i raze rosiatice. Momentul in care intinzi mana si cineva te prinde din mers. Momentul in care un zambet ti se asterne pe fata fara sa stii exact de ce. Momentul in care o manuta te prinde de degetul mare. Momentul in care spui da si sari intr-o prapastie fara fund, in golul acela numit viata. Momentul in care imbratisezi lumea toata cu bunele si relele ei.
Asta suntem. Momente. Zambete. Dorinte. Asteptari si impliniri. Ne agatam de ziua de maine, de fericiri si temeri. Suntem simpli, dar ne complicam. Vai, cum ne mai complicam! Daca am trai ca si cum maine nu ar exista, daca am reusi sa privim senini catre viitor… fara a ne crampona de maine. Ar fi frumos. Ar fi zambet si cer senin. Am putea, poate, sa visam mai mult, sa traim mai intens.
Mi-ar placea sa fiu acolo unde marea se saruta cu cerul. Acolo unde sensul vietii e cu totul altul. Mi-ar placea sa-mi las gandurile sa zboare pe aripi de pescarus si nimic, dar nimic, sa nu-mi umbreasca ziua. Amintirile gri sa se stearga pentru totdeauna. Fericirile sa ramana vii. Mi-ar placea sa fiu acolo unde nuante de albastru infinit se impletesc cu nisipul fierbinte, iar gandurile legate de ieri ar parea cu totul fara sens.
Un moment. Momentul acela in care stiu ca am tot ce mi-as putea dori. Momentul acela in care drumul mi se asterne in fata si pornesc cu zambet catre tine. Momentul acela in care… adun toate momentele intr-un borcan pe care il asez in fata, pe birou, ca pe cea mai frumoasa fotografie. Si prin sticla verzuie a borcanului vad un zambet. E al tau. Acesta e momentul in care te intreb daca auzi marea cum isi sparge valurile de stanci…
Add Comment